Aparține familiei botanice lamiaceae (familia mentei), alături de mentă, rozmarin și salvie. Genul Ocimum include numeroase varietăți, fiecare cu un profil aromatic distinct, datorat compușilor volatili specifici (ex: linalool, metil-cavicol/estragol, eugenol).

Varietățile comune includ:

Busuiocul dulce italian (Ocimum basilicum): cel mai utilizat în bucătăria mediteraneană, bogat în linalool;
Busuiocul thai (Ocimum basilicum var. Thyrsiflora): utilizat în bucătăria asiatică, adesea cu note de anason/lemn dulce;
Busuiocul violet (Ocimum basilicum var. Purpurascens): cultivat și în scop ornamental.

Denumiri populare

În limba română, denumirile frecvente sunt:

busuioc (termenul standard);
busuioc dulce (pentru a-l deosebi de Busuiocul sfânt, Ocimum sanctum sau Tulsi).

Istoria cultivării

Busuiocul este originar din regiunile tropicale ale Asiei, cel mai probabil din India sau Africa.

Antichitate: a fost cultivat inițial în India în urmă cu peste 5.000 de ani. deși a ajuns în Europa prin rutele comerciale, mult timp i-a fost atribuit un simbolism negativ sau a fost folosit doar în scopuri medicinale.
Evul Mediu și Renașterea: utilizarea sa culinară a luat avânt în Italia, unde a devenit o mirodenie esențială. Italienii sunt creditați cu popularizarea busuiocului în bucătăria europeană.

Simbolistică

Simbolistica busuiocului variază cultural:

dragoste și pasiune: în Italia;
ospitalitate: în Grecia;
protecție: asociat cu sfințenia (în special Ocimum sanctum/Tulsi, care este considerat sacru în hinduism); în cultura românească, busuiocul este legat de tradiții religioase și ritualuri de dragoste (ex. „busuiocul sfințit").

Utilizări

Busuiocul este o plantă versatilă, apreciată pentru gustul său dulce, ușor piperat, și pentru compușii săi bioactivi.

1. Utilizări culinare

Aromatizant principal: este ingredientul cheie în preparatele italienești precum pesto genovese. Se folosește proaspăt, adăugat la finalul gătirii, deoarece căldura prelungită distruge uleiurile volatile.
Asocieri: se potrivește excelent cu roșiile, usturoiul, brânza mozzarella, uleiul de măsline, preparatele din pui, pește și diverse legume.
Băuturi: folosit pentru a aromatiza limonade, ceaiuri reci și cocktail-uri.

2. Utilizări medicinale și fitoterapie

Constituenți activi: conține uleiuri esențiale (linalool, eugenol, estragol), flavonoide și vitamine (C, K, A).
Proprietăți antioxidante și antiinflamatoare: compușii săi bioactivi îi conferă o capacitate semnificativă de a combate stresul oxidativ.
Tonic digestiv: ceaiul de busuioc este folosit tradițional pentru a ameliora tulburările digestive.
Antiseptic: uleiul esențial manifestă proprietăți antibacteriene și antifungice.

3. Utilizări cosmetice și aromaterapie

Aromaterapie: uleiul de busuioc este considerat un tonic mental, utilizat pentru a ameliora oboseala mentală și pentru a spori concentrarea.
Cosmetice: utilizat în săpunuri și loțiuni pentru proprietățile sale purificatoare și aroma plăcută.

Cultivare și îngrijire

Busuiocul este o plantă anuală, sensibilă la frig, care necesită condiții de căldură și lumină pentru a prospera.

1. Condiții de mediu

Lumină: busuiocul prosperă în soare plin și direct, necesitând minimum 6-8 ore de lumină zilnică.
Temperatură: este o plantă iubitoare de căldură, dezvoltându-se optim la temperaturi cuprinse între 20 C° și 25 C°. este extrem de sensibil la îngheț și la curenții reci de aer.
Sol: preferă un sol bogat în humus, ușor și bine drenat, cu un pH neutru.

2. Irigare

Necesită umiditate, dar nu tolerează excesul de apă. Se udă regulat, menținând solul uniform umed, dar evitând stagnarea apei, care duce la putrezirea rădăcinilor.

3. Fertilizare

Fiind o plantă cu creștere rapidă, busuiocul beneficiază de fertilizări moderate. se pot aplica îngrășăminte hidrosolubile echilibrate (N-P-K), aplicate prin udare, la fiecare 3-4 săptămâni.

4. Tundere și recoltare

Ciupirea (pinching): pentru a încuraja ramificarea laterală și a preveni înflorirea timpurie, se ciupesc vârfurile de creștere deasupra unei perechi de frunze. această practică menține planta compactă și crește producția de frunze.
Recoltarea: frunzele se recoltează pe tot parcursul sezonului, rupând tulpinile de deasupra unui nod. Este esențial să se îndepărteze tijele florale de îndată ce apar, deoarece înflorirea direcționează energia plantei spre semințe, iar aroma frunzelor scade semnificativ.

Cultivare și îngrijire