Deși a fost anterior clasificat ca Rosmarinus officinalis, studii filogenetice recente au condus la reclasificarea sa oficială în cadrul genului Salvia (genul salviei și al mentei), menținând însă apartenența la familia botanică Lamiaceae (familia mentei).

Numele său tradițional, Rosmarinus, provine din latină și înseamnă „roua mării” (ros = rouă, marinus = maritim), referindu-se la habitatul său natural costier din bazinul mediteranean.

Denumiri populare

În limba română, cele mai utilizate denumiri sunt:

rozmarin (termenul standard);
rozmarin de grădină.

Istoria cultivării

Rozmarinul este o plantă cu o istorie bogată, esențială în tradițiile culinare, spirituale și medicinale mediteraneene.

Antichitatea mediteraneană: a fost venerat de greci și romani. Era folosit în ritualuri religioase, ca simbol al memoriei (elevii greci purtau adesea crenguțe în timpul studiilor) și ca plantă funerară. Romanii l-au introdus în Europa Centrală.
Evul Mediu: rozmarinul a devenit un simbol al fidelității, fiind folosit ritualic în ceremoniile de căsătorie. De asemenea, era esențial în medicina populară, fiind utilizat ca tonic, antiseptic și pentru îmbunătățirea memoriei.
Apariția „Apei de Ungaria”: în secolul al XIV-lea, rozmarinul a devenit faimos prin „Apa de Ungaria” (Hungary Water), considerată primul parfum modern pe bază de alcool și un elixir de întinerire, atribuit Reginei Elisabeta a Ungariei.
Expansiunea globală: prin explorările maritime, planta a fost răspândită în întreaga lume, fiind acum cultivată în toate regiunile temperate și subtropicale.

Simbolistică

Simbolismul rozmarinului este puternic și constant în diverse culturi:

memorie și amintire: cel mai puternic simbolism, datorită utilizării sale în antichitate;
fidelitate și loialitate: utilizat frecvent în timpul ceremoniilor de căsătorie;
purificare și protecție: utilizat în trecut pentru purificarea aerului (prin ardere) și protejarea împotriva bolilor.

Utilizări

Rozmarinul este una dintre cele mai valoroase plante aromatice, recunoscută atât pentru calitățile sale organoleptice, cât și pentru compușii săi bioactivi.

1. Utilizări culinare

Mirodenie: ramurile și frunzele uscate sau proaspete sunt utilizate pe scară largă în bucătăria mediteraneană. Se potrivește perfect cu preparatele din carne de miel, porc, pui, pește și cu legume la cuptor (în special cartofi și dovlecei).
Uleiuri infuzate: frunzele proaspete sunt folosite pentru a infuza uleiuri de măsline și oțeturi, oferind un profil aromatic intens.

2. Utilizări medicale și fitoterapie

Constituenți activii: este o sursă bogată de antioxidanți, inclusiv acid carnosic și acid rozmarinic. Uleiul esențial conține compuși precum cineolul și camforul.
Proprietăți cognitive: rozmarinul este studiat intens pentru efectul său neuroprotector și capacitatea de a îmbunătăți memoria și concentrarea. Inhalarea aromei a fost asociată cu o performanță crescută la testele cognitive.
Efect antioxidant și antiinflamator: datorită conținutului de acizi fenolici, ajută la combaterea stresului oxidativ din organism.
Stimulent circulator și tonic digestiv: infuziile de rozmarin sunt folosite tradițional pentru a stimula circulația și a facilita digestia (efect carminativ).

3. Utilizări cosmetice și aromaterapie

Tonic capilar: Extractul de rozmarin este un ingredient popular în șampoane și loțiuni pentru păr, fiind recunoscut pentru proprietățile de stimulare a creșterii părului și îmbunătățire a sănătății scalpului.
Aromaterapie: uleiul esențial este clasificat ca un ulei stimulant, utilizat pentru creșterea vigilenței, reducerea oboselii mentale și ameliorarea durerilor musculare (aplicat extern, diluat).
Parfumare: Folosit în săpunuri, săruri de baie și produse de curățenie datorită aromei sale proaspete, erbacee.

Cultivare și îngrijire

Rozmarinul este un arbust peren, rezistent și tolerant la condiții de secetă, dar care necesită lumină și drenaj excelent.

1. Condiții de mediu

Lumină: necesită soare plin și direct (minimum 6-8 ore/zi). Lumina insuficientă duce la etiolare și la scăderea concentrației de uleiuri esențiale.
Sol: drenajul este critic. Preferă solurile ușoare, nisipoase sau pietroase, care se usucă rapid, cu un pH neutru spre ușor alcalin. Nu tolerează solurile grele, argiloase, care rețin apa.
Temperatură: este rezistent la înghețuri ușoare, însă majoritatea soiurilor nu supraviețuiesc iernilor severe (sub −10C°), necesitând protecție sau mutarea în interior.

2. Irigare

Planta matură: este tolerant la secetă (xerofit). Se udă rar și profund, lăsând solul să se usuce complet între udări. Excesul de apă este cauza principală a declinului și morții plantei.
Planta tânără: necesită udare regulată în primul an pentru stabilirea rădăcinilor.

3. Fertilizare

Rozmarinul este adaptat solurilor sărace și nu necesită fertilizare intensivă. Fertilizarea excesivă, în special cu azot, poate reduce aroma și concentrația de uleiuri.
Dacă este cultivat în ghiveci, se poate administra un fertilizator lichid diluat (cu conținut scăzut de azot) o dată sau de două ori în perioada de creștere (primăvară).

4. Tundere și recoltare

Tunderea: tunderea regulată este esențială pentru a menține forma compactă și productivitatea. Se taie vârfurile tulpinilor tinere.
Regula esențială: niciodată nu trebuie tăiat lemnul vechi, lignificat, fără frunze (lemnul maro), deoarece planta nu va mai regenera lăstari din acele puncte. Tunderea se face întotdeauna în zona verde, foliată.
Recoltare: ramurile pot fi recoltate pe tot parcursul anului, dar concentrația maximă de uleiuri esențiale este atinsă chiar înainte de înflorire.

Cultivare și îngrijire