Ranunculus este un gen vast de plante erbacee, cuprinzând peste 600 de specii, care aparține familiei Ranunculaceae. Specia cea mai utilizată în horticultură pentru florile sale spectaculoase este Ranunculus asiaticus (ranunculus de grădină).

Etimologia numelui provine din cuvântul Latin rana, care înseamnă "broască". Această denumire a fost atribuită de Plinius cel Bătrân, făcând referire la faptul că multe specii din acest gen cresc în zone umede sau mlăștinoase, habitate comune pentru amfibieni.

Varietăți și specii notabile:

Ranunculus asiaticus: specia decorativă principală, cunoscută pentru petalele sale numeroase și stratificate.
Ranunculus repens: piciorul cocoșului târâtor, specie spontană în Europa.
Ranunculus ficaria: cunoscută popular ca sălățică sau untișor.

Denumiri populare

În limba română, denumirile frecvente sunt:

ranunculus (denumirea comercială standard).
piciorul cocoșului (denumirea generică pentru majoritatea speciilor din gen).
bujor mic (datorită asemănării vizuale a florilor duble).

Istoria cultivării

Ranunculus este originar din regiunile Mediteranei Orientale, Asiei de Sud-Vest și Europei de Sud-Est.

Antichitatea și Evul Mediu: planta era cunoscută în Orientul Apropiat, însă popularitatea sa în Europa a explodat în secolul al XVI-lea, când a fost introdusă din Imperiul Otoman (în special în perioada Sultanului Selim al II-lea).
Epoca victoriană: în secolul al XIX-lea, ranunculus a devenit o floare extrem de prețuită în grădinile din Anglia și Franța, fiind subiectul unor hibridizări intense care au dus la apariția culorilor vibrante disponibile astăzi.
producția modernă: în prezent, tehnologiile de selecție din Italia și Franța domină piața mondială, producând varietăți cu tulpini lungi și rezistență sporită pentru industria floristică.

Simbolistică

Simbolismul acestei flori este unul pozitiv și plin de admirație:

farmec și atracție: în limbajul victorian al florilor, dăruirea unui buchet de ranunculus transmitea mesajul "ești plină de farmec";
strălucire radiantă: datorită culorilor intense și a aspectului lucios al petalelor la unele specii.

Utilizări

Atenție! majoritatea speciilor de Ranunculus sunt considerate toxice atât pentru oameni, cât și pentru animale.

1. Utilizări culinare

nu este comestibilă: toate părțile plantei sunt toxice. ingestia poate provoca dureri abdominale severe, vărsături și hipersalivație.

2. Utilizări medicinale și fitoterapie

toxicitate și compuși: plantele din acest gen conțin ranunculină, care, prin zdrobire, se transformă în protoanemonină. acesta este un compus iritant care poate provoca vezicule pe piele și mucoase.
utilizări tradiționale: în medicina populară străveche, anumite extracte erau folosite extern pentru tratarea durerilor reumatice sau a afecțiunilor de piele, însă această practică este periculoasă și nerecomandată în prezent din cauza riscului ridicat de arsuri chimice.

3. Utilizări ornamentale

este utilizată masiv ca floare tăiată în aranjamentele de nuntă datorită aspectului său delicat și a paletei largi de culori (alb, galben, portocaliu, roz, roșu).

Cultivare și îngrijire

Ranunculus este o plantă perenă cu rădăcini tuberculoase (adesea numite "gheare"), care preferă climatele cu primăveri lungi și răcoroase.

1. Condiții de mediu

lumină: necesită soare plin pentru o dezvoltare viguroasă. în zonele cu climat foarte cald, beneficiază de o umbră ușoară în orele amiezii.
temperatură: este o plantă care preferă răcoarea. temperaturile nocturne de 7∘C−10∘C și cele diurne de sub 18∘C sunt ideale. nu tolerează înghețul sever și nici căldura excesivă a verii.
sol: preferă un sol bogat, nisipos, bine drenat și cu un pH neutru spre ușor acid. drenajul este critic, deoarece tuberculii putrezesc rapid în apă stagnantă.

2. Irigare

moderată: solul trebuie menținut reavăn, dar nu ud. după plantarea tuberculilor, se udă o singură dată și apoi se evită udările frecvente până la apariția primelor frunze, pentru a preveni putrezirea.

3. Fertilizare

se recomandă aplicarea unui îngrășământ echilibrat (ex. NPK 10-10-10) o dată la două săptămâni, începând de la apariția primelor frunze și până la finalizarea înfloririi.

4. Recoltare și depozitare

florile se taie când bobocul este colorat, dar încă închis (stadiul de "marshmallow"), pentru a asigura o durată maximă în vază.
după ce frunzișul se îngălbenește natural, tuberculii pot fi scoși din pământ, curățați și depozitați într-un loc uscat și răcoros până la următorul sezon de plantare.

Cultivare și îngrijire